Carabinierii moldoveni și Jandarmeria Franceză își consolidează cooperarea

Inspectoratul General de Carabinieri și Jandarmeria Națională Franceză își consolidează parteneriatul, punând accent pe instruire și schimb de experiență.

Inspectoratul General de Carabinieri (IGC) și Jandarmeria Națională Franceză își vor continua colaborarea și vor dezvolta noi proiecte comune, potrivit discuțiilor purtate pe 15 octombrie între generalul de brigadă Dumitru Scurtu, Comandantul general al IGC, și reprezentanții unei delegații franceze. Întâlnirea a vizat identificarea unor noi oportunități de instruire și schimb de experiență, cu accent pe continuarea stagiilor de formare profesională pentru carabinieri. Printre subiectele abordate s-au numărat paza și protecția misiunilor diplomatice, asigurarea ordinii publice, gestionarea situațiilor de criză, precum și prevenirea și combaterea terorismului. Dumitru Scurtu a mulțumit partenerilor francezi pentru deschiderea, sprijinul și implicarea lor. El a subliniat că astfel de colaborări contribuie la pregătirea unor angajați mai bine instruiți și la dezvoltarea unei instituții moderne, conectate la experiența și standardele europene.

Distincție pentru cooperantul tehnic francez

În cadrul aceleiași întâlniri, domnului Frederik Coppin, cooperant tehnic, i-a fost conferită distincția franceză „Légion d’honneur” (Legiunea de Onoare). Această distincție a fost acordată în semn de apreciere pentru contribuția sa la dezvoltarea cooperării dintre cele două instituții. IGC apreciază parteneriatul cu Jandarmeria Națională Franceză și dorește continuarea colaborării prin noi inițiative, instruiri și experiențe împărtășite, în beneficiul dezvoltării profesionale a carabinierilor și al siguranței cetățenilor.